Intre hohote de plans

Azi aproape nimeni nu mai plange iar cei care o mai fac se simt oarecum vinovati si se ascund ca sa poata varsa niste lacrimi.Nu mai e la moda sa plangi. Ai voie doar sa te incrunti sau sa-ti versi nervii, intr-un mod cat mai sonor.
Uitam ca lacrimile au rolul lor de spalare.
Spala foarte bine sufletul ingreunat, obosit si necajit.
Lacrimile estompeaza atat necazurile cat si bucuriile .
Daca nu mai apelezi la ele cu ce le inlocuiesti ?
Cu "aditivii" moderni pentru necazurile mari si bucuriile prea intense, cum ar fi alcoolul, consumul de droguri sau, cel mai grav, suicidul ?
Asa-i ca e de plans ?
Sa plangem asadar pentru ca un plans din tot sufletul si fiinta ta e bun la casa omului

Exista o explicatie

Uf, ce mult a trecut de cand nu am postat nimic aici, desi am avut zeci de ocazii in care mi-as fi dorit sa scriu ceva, dar mereu mi-am gasit o scuza. E prea frumos afara. Prefer sa urmaresc o emisiune..Am o migrena. Mi-e lene sa stau la calculator. Sau, chiar daca am ajuns la calculator, m-am lasat dusa de e-mailuri si netlogeala si pana am scris niste mesaje si comentarii gen variatiuni pe-o tema data, a plecat si muza in treaba ei.
Pe parcursul ultimului an am invatat ca nu te poti increde in muza si ca poti scrie si fara ea. Sigur, in zilele in care te viziteaza, scriitura ta va avea o patina speciala. Dar asta nu inseamna ca va fi de aruncat la gunoi in zilele in care muza e ocupata cu alte chestii. Si am mai invatat sa nu cred in scuze. Nu cred in “nu pot scrie azi” si nu cred in ideea ca poti fi in pana de inspiratie sau intr-un blocaj creativ.
Imi place sa scriu ca pagina asta albastra din fata mea sa nu creada ca bleu-l ei se reflecta in mine. Dar fara implicare emotionala, fara a fi consumat de poveste si trairi stiu ca voi crie mecanic.
Asa ca iata de ce scriu: ca sa nu-mi uit devenirea. Ca sa profit de cuvinte. Si pe urma ca sa ma impac cu ele. Ca sa fixez imagini pe care aparatul foto le rateaza.. Scriu, pentru ca daca o singura persoana se regaseste in ideile mele, atunci nu suntem chiar atat de instrainati cum credem. Scriu dintr-o convingere ca nu e normal sa tii pentru tine tot ce iti trece prin cap. Scriu pentru ca ma descopar. Scriu uneori pentru terapie - odata puse pe hartie suferintele incep sa aiba sens si sa fie mai usor de invins. Scriu ca sa nu uit. Scriu, pentru ca nu pot sa desenez, sa cant, sa sculptez, sa dansez. Pentru ca imi place sa citesc. Pentru ca traim intr-o lume de povesti. Scriu ca sa nu ajung sa cred ca viata se rezuma la un munte de persoane si evenimente insipide. Scriu ca sa fixez ceva si sa pornesc spre altceva. Ca sa nu repet. Ca sa ma repet.

Intr-o zi am cazut din Rai...

Sfarsit de saptamana... e iar perioada nuntilor...

oriunde mergi auzi acordurile muzicii, vezi rochii ample, in falduri, pe crinolina... tineri juni la frac sau smoching... zambet, buna dispozitie, flori, cadouri, mirific pentru orice tanara visatoare.. .cei doi se privesc in ochi si par ca se rasfrang unul in viata celuilalt... aceasta e implinirea iubirii pe care si-au declarat-o inainte de a spune "da" si a primi binecuvantarea bisericii?
ne implinim iubirea, sentimentele cand luam numele celuilalt?
eram de parere ca da, pana mai ieri... acum nu mai cred.

ce se intampla dupa telenovela nuntii?
cati isi pastreaza visul?
cati sting pasiunea in cateva luni?
cati ati putut sa vedeti o diferenta de la etapa de iubit la cea de sot/sotie, care inevitabil se petrece ?
de ce unii ne schimbam dupa nunta, foarte putini ne pastram la fel, iar cei mai multi o pierdem pe drum, ratacind pe cai nestiute ?
pasiunea ? ... se stinge pe masura ce intervine obisnuinta si rutina ... este stiut faptul ca un lucru odata cucerit si cunoscut are tendinta de a deveni obisnuit prin urmare nu mai capteaza atat de mult interes
la un moment dat unii se simt sufocati in casnicie datorita obiceiurilor si placerilor personale care nu se potrivesc cu statutul de om casatorit ...
iluzia aceasta (intarita si de acel "pana cand moartea ne va desparti"este ceea ce arunca foarte multi tineri care nu se cunosc prea bine - nici pe sine nici pe celalalt - in aceasta valtoare a casatoriei.
vad din ce in ce mai des cum se nenorocesc pe o perioada de timp unii... ea dupa masina si casa lui, el dupa sanii ei care ies din sutien; el de cele mai multe ori... prost dar cu bani, razand la cea mai stupida gluma a ei... fiecare isi merita soarta... si te intrebi: mai exista iubire?

p.s. casatoria a ucis o mare iubire !
p.p.s. intr-o zi am cazut din Rai si Dumnezeu a uitat sa ma salveze !

Lumina din lumina

Mai intai a fost oul !
Samanta vietii.
Ouale incondeiate, impistrite sau pictate, "muncite", nu se dau de pomana, e pacat, caci ele simbolizeaza chinurile indurate de Iisus Hristos in timpul rastignirii.
«Christos a înviat!»

Stare de spirit

Vinerea neagra, clar ! Azi iar mi-am frant aripa frematand de dorinta de zbor si am ramas la sol,in colivia cu lacat si acoperita de rigorile societatii din care fac parte, fara voia mea. As vrea sa-mi semneze cineva certificatul de eliberare de conventii si constrângeri. Trebuie sa analizez de ce mi se opreste mereu înaltarea si sa tai piedica din calea planurilor mele, sa am control asupra destinului personal si mai ales sa am puteri depline.
Pentru ca intr-o zi tot am sa zbor !

Another day...in fucking paradise

O noua zi, an alt inceput. La micul dejun servesti vise pe paine, sperand sa reusesti sa invingi tranta nedreapta cu viata. Speri ca va veni o zi cand... speri ca maine , sau peste o saptamana sau peste un an... si vremea trece, impasibila la zbaterile tale. Esti doar o farama insesizabila din Univers. Lumea se misca implacabila, istoria isi urmeaza cursul.
"Ceea ce nu te omoara, te face mai puternic"... Aiurea ! Te secatuieste de puteri, lasa un gol, iti ia acea dorinta de viata si te face sa simti ca ai pierdut. Si eu urasc pozitia asta, a invinsului.
Din ce in ce mai des ma urc pe dealul visurilor mele.... privesc in jur, e totul vested si parlit si ploua, ploua cu tristete...
Am vrut sa schimb ceva si m-am luptat cu toate puterile mele, am implorat soarele sa rasara din nou, am facut vraji cu ierburi si pasari calatoare, am poruncit sa se opreasca ploaia si i-am soptit vantului sa duca departe gandurile mele ... a fost zadarnic.
Si m-am oprit pentru ca am obosit. Ma intreb cine sunt eu, cine m-a adus aici si de unde vin? Cred ca am aparut din cele patru zari, vin din lacrimi si ploaie, din adieri de vant, din chemari si renuntari, sunt intruchiparea durerii si a suspinelor si m-au adus aici vorbele rostite si nerostite, sperantele implinite si cele uitate. Si atunci... cine sunt eu, oare? Pe dinafara, arat a om... dar pe dinauntru? De neinteles eul asta al meu!

O idee in galop (hodoronc-tronc)

In lumea cailor exista si cai de rasa dar si gloabe. Si doar caii se impusca ?
Si daca exista cai verzi ?
(p.s. orice asemanare cu realitatea e voit intamplatoare)